Miracolul lui Muhammed Yunus

By prof. dr. Horia Niță On 14/04/2008 · 2 Comments · In Economie, Politică, Social

Citind astăzi un articol de bursă scris de Luigi Guiso, profesor de economie politică la Universitatea din Sassari – Italia apărut în lavoce.info, care vorbeşte de Grameen Bank, institut din Bangladesh, şi de fondatorul ei Muhammed Yunus care a primit premiul Nobel pentru Pace, am rămas plăcut surprins cum acesta, cu un singur mesaj subliminal transmis şi o verificare simbolica a percepţie acesteia, a creat condiţiile nu numai de redresare a economiei populaţiei sărace din Bangladesh, dar i-a adus şi un câştig imens.
Modelul este de analizat:
În ţările în curs de dezvoltare, posibilitatea împrumuturilor de mici sume de bani poate deveni fundamental pentru a face să supravieţuiască milioane de persoane. Un împrumut de 50 de Euro dat unei persoane care se ocupa cu artizanatul, îi poate permite acestuia să îşi cumpere rafie şi instrumentele necesare pentru a confecţiona coşuri, astfel salvându-l de la foamete; sau unui mic agricultor posesor a unei mici suprafeţe de pământ, dându-i o mică sumă de bani pentru obţinerea seminţelor în vederea programării unei recolte şi posibilitatea irigării acesteia, i-ar consimţi lui şi familiei să supravieţuiască prin forţe proprii.
Yunus, a analizat micile iniţiative cu un potenţial profit care nu puteau fi finanţate pe piaţă. Aceşti minusculi oameni de afaceri nu erau clienţi „apetibili” pentru normalii intermediatori bancari.
Tratându-se de împrumuturi adresate într-o anumită direcţie, probabilitatea de „default” era elevată. Pe de altă parte, împrumutul fiind atât de mic, nu era avantajos nici de a deschide vreo acţiune legală pentru recuperarea banilor în caz de „default” (de pierdere acestora) şi nici posibilitatea de ameninţare cu acţiuni de forţă din partea băncii, deoarece creditorii erau insolvabili; chiar dacă afacerile micilor „businessman” ar fi putut prospera.
Tratându-se cu persoane sărace, care nu posedau bunuri materiale şi nici nu puteau da ceva în garanţie, singurul lucru care cu care puteau fi constrânşi era de a nu li se mai da nici un împrumut viitor; astfel fiind excluşi definitiv de pe piaţa de credit, deci condamnaţi la sărăcie lucie.
Muhammed Yunus, economist, născut în Bangladesh şi educat în USA, la începuturile anilor şaptezeci, în timpul foametei care cuprinsese întreaga ţară, tulburat de greutatea de a prospera, şi de dorinţa de a reduce foametea care-i omora conaţionalii, a avut o idee genială, începând să dea mici împrumuturi persoanelor care cereau şi care garantau în acelaşi timp restituirea de capital cu mici interese, astfel încât banii recuperaţi să poată fi daţi împrumut altor persoane disperate.
Astfel începu să dea cu împrumut bani cu condiţia că cel care primea se obliga să intre să facă parte dintr-un grup de persoane şi ele datornice şi care aparţineau aceleiaşi comunităţi.
Împrumutul venea dat fără garanţie, numai pe un cuvânt de onoare. Persoana se obliga de a restitui datoria în rate mici, de obicei săptămânale.
La început, împrumuturile erau date atât bărbaţilor cât şi femeilor. După puţin timp Yunus a constatat că probabilitatea de a reprimi banii era mult mai mare dacă li se dădeau femeilor; deoarece bărbaţii consumau banii pe băuturi prin localuri, în loc să-i restituie. Astfel la Grameen Bank, la banca lui Yunus se decise să dea cu împrumut bani aproape în exclusivitate femeilor. Ar putea fi şi acesta unul dintre motive; dar cel mai important este faptul că în aceste ţări slab dezvoltate, femeile au o mai mică oportunitate de a prospera decât bărbaţii, deci când li se oferă o astfel de oportunitate, ar face orice pentru a nu se întoarce la sărăcie. Mai mult de atât, femeile care restituiau suma împrumutată, deveneau persoane credibile şi puteau primi împrumuturi mai consistente.
Succesul microcreditului şi al mecanismului pus în picioare de Yunus, are un izvor mult mai profund decât cel al unui simplu intermediar bancar.
El a înţeles căci aceste contracte scrise, au doar o valoare materială şi nu sunt unicele modalităţi de a reprimi banii cu interese, înapoi. Mai importantă era stimularea emotivă subliminală, deci sensul impotenţei, a unei fiinţe slabe care nu merita să mai fie ajutată niciodată, dacă nu ar fi restituit banii; ar fi fost văzuţi şi judecaţi de către colectivitatea în care trăiau, de colegi, de vecini, de prieteni etc.!
Impunând ca acţiunile întreprinse de persoanele aceluiaşi cerc social să fie transparente, fenomenul a luat proporţia unui model în care disciplina economică devenea o alegere de viaţă. Acest mecanism extraordinar care stimula emotiv dârzenia, dorinţa de succes şi hotărârea de a onora datoria, a făcut să apară capitalul social.
Cum se construieşte un capital social?
Se cunoaşte faptul că în ţările în curs de dezvoltare există o mare lipsă de capital civic. Yunus a fost realizat acest fapt şi pentru a stimula debitorul, l-a introdus în interiorul unui grup cu care interacţiona şi împărţea toate dificultăţile, obstacolele şi realizările care apăreau pe parcursul afacerilor. În acest mod, Grameen Bank a contribuit şi contribuie nu numai la creşterea investiţiilor şi a stocului de capital fizic, dar creează şi un stoc de capital social care dă siguranţa că acel împrumut va fi restituit, fără intervenţii legale.
Rezultatul acestui mecanism bazat pe stimulare emotivă, a tulburat destul de mult oamenii de afaceri occidentali pentru eficacitatea, deoarece acesta era un alt mod extrem de persuasiv, de a atrage investitori, făcându-i chiar să îşi dorească de a se împrumuta le el.
Capitalul social are două caracteristici importante:
- în primul rând, odată avut, se devalorizează foarte încet; iar dacă este gestionat de o comunitate tinde a perpetua din generaţie în generaţie. Nu există nici un alt capital fizic care se poate lăuda cu o taxă de devalorizare atât de redusă.
- În al doilea rând, este un capital nespecific, care odată materializat serveşte pentru a se obţine credit mult mai uşor, acordul de investiţii fiind făcut în grup, lucru favorizează cooperarea dintre indivizi.
Inventând acest nou mod de credit, Yusun a contribuit la dotarea ţărilor în curs de dezvoltare cu noi instituţii, care prin facilităţile de împrumuturi oferite au dus la depăşirea contingentelor de sărăcie atât momentană cât şi pe cea de lungă durată.