Ce a mai rămas din tine ţărişoara mea!

By prof. dr. Horia Niță On 12/10/2008 · Leave a Comment · In Politică

După 18 ani de la acea aşa zisă Revoluţie, poporul a început să realizeze că se întâmplă ceva înspăimântător. Ceva ce acum devine din ce în ce mai dificil de remontat.

Este un handicap creat încetul cu încetul de către noi înşine, de ignoranţa noastră pe care am avut-o în 1989, când nu am ştiut ce să facem şi aşteptam totul de la comuniştii care după revoluţie s-au erijat în noii conducători ai României; oamenii care vor aduce schimbarea în ţară.

Am fost creduli şi Ei au speculat momentul. Cine putea şti atunci că totul era o mascaradă pregătită de forţe oculte din ţară şi din străinătate care au creat o destabilizare totală nu numai a monedei, ci a întregului popor. Au manipulat într-un mod diabolic totul, lăsându-i tot pe aceiaşi nomenclaturişti să conducă ţara.

De ce?

Răspunsul este foarte simplu. Pentru ca aceste forţe să poată penetra în ţară era nevoie de oameni care erau deja compromişi şi care nu aveau de ales. Ori jucau cum li se cânta, ori erau eliminaţi ca nişte măsele stricate. Aceştia din urmă, şi mă refer la toată linia a doua şi a treia a nomenclaturii comuniste şi a securităţii aflată sub acoperire, au ieşit la suprafaţă organizând acea manifestaţie.

Mulţi or să se întrebe cine sunt şi cum de afirm aşa ceva?

Sunt unul dintre aceia care au scăpat cu viaţă după ca au văzut ceea ce era de văzut în acea revoluţie. Sunt unul care am suferit sub dictatura comunistă, fiind considerat, împreună cu familia mea duşmani ai poporului. Sunt unul dintre acei norocoşi care au un părinte care a suferit 11 ani în puşcăriile comuniste pentru că nu şi-a trădat idealul politic şi nici colegii de partid (istoricul Partid Naţional Ţărănesc) sau de suferinţă. Nu a trădat pe nimeni, nici atunci şi nici după, şi numai credinţa în Dumnezeu i-a dat puterea să supravieţuiască torturilor la care a fost supus în temniţă.

Am decis să scriu aceste lucruri pe sit pentru că nu se mai poate tolera atâta indolenţă din partea românilor, în special a celor care mai locuiesc în România. Cum pot suporta atâta corupţie, şantaj şi lipsă de justiţie?

Eu, de 18 ani, din 1990 trăiesc în Elveţia; dar din 1999 am venit în România foarte des. Aproape la fiecare lună sau două luni, şi în fiecare an sunt prezent pe 21-22 decembrie pentru a depune o coroane de flori pentru acei eroi ai patriei care s-au jertfit pentru ca cei care vor trăi să aibă o viaţă mai bună şi un trai mai bogat decât pe timpul comunismului.

Au fost jertfiţi degeaba „de către organizatori”; şi de câte ori ajung în cimitirul eroilor cel puţin o lacrimă îmi cade când le citesc numele şi îmi aduc aminte că mulţi dintre ei au fost lângă mine şi puteam să fiu şi eu alături de ei.

Am spus că au fost jertfiţi degeaba, deoarece pentru a crea imaginea unei revoluţii credibile, era nevoie şi de morţi. Ar fi putut trăi bine merci, dacă acel „conducător al frontului….” ar fi vrut într-adevăr binele poporului şi ar fi ordonat de-adevăratele încetarea totală a acelei mascarade care a făcut să curgă mult sânge tânăr, INUTIL.

În acele momente cumplite, nu toată securitatea a acţionat, dar a fost foarte unită. Mulţi dintre ei au stat acasă ascunşi, apărând ca ciupercile după ce s-au limpezit apele (după câteva luni).

În partidele politice istorice, dacă nu ştiţi, comuniştii şi-au întins tentaculele chiar din 25 decembrie. Spun asta, deoarece pe 25 decembrie am plecat împreună cu tatăl meu din fostul Comitet Central al PCR, la Partidul Naţional Ţărănesc, ca să mă înscriu ca membru. Acolo, printre cele 5-6 persoane care erau prezente, l-am întâlnit pentru prima oară pe dl. Petrina, care s-a prezentat a fi secretarul General al partidului. După câteva zile am aflat că de fapt dl. Petrina era un „tovarăş” şi că lucrase până atunci în Japonia la Ambasada României. Am rămas nedumerit cum de a putut să ajungă aşa de repede la partid şi într-o funcţie atât de înaltă, cu toate antecedentele sale.

În primele zile nu am dat prea mare importanţă acestui fapt, deoarece, evenimentele erau deja foarte precipitate, iar eu făceam parte din Frontul Salvării Naţionale şi trebuia să fiu prezent şi acolo.

Am fost numit să răspund de Ministerul Turismului şi Sportului, unde am încercat să fac ceva, dar eram ca în nisipurile mişcătoare. Vizitând acele ministere, am înţeles că linia a doua de comunişti prelua conducerea obiectivelor şi nu era nimic de schimbat. Ori jucam cu ei şi deveneam senator sau aşa ceva, ori trebuia să predau „armele” sau mai bine zis autoritatea oficială şi să mă retrag; dându-mi demisia din front, lucru pe care l-am şi făcut pe date de 12 ianuarie când, aflându-mă la dl Mazilu, Vicepreşedintele FSN, l-am întrebat pe procurorul general Popovici ce s-a întâmplat cu arestaţii din CC, care au fost prinşi înarmaţi, cu mâinile pline de praf de puşcă, lângă soldaţi morţi din încărcător lipsindu-le cartuşe şi cu cei care transmiteau mesaje prin staţiile de emisie-recepţie. Acesta a răspuns că toţi au fost eliberaţi din lipsă de probe. Acela a fost momentul culminant care m-a prins nepregătit, şi care m-a făcut să mă retrag la PNŢ unde am fost numit Preşedintele organizaţiei de tineret şi membru cu drept de vot în consiliul partidului, consiliu format cam din vreo 30 de persoane, toate foşti deţinuţi politici. Eram mândru de mine şi încercam să fac totul ca să mişcăm ceva în ţară; să ne pregătim pentru alegeri. Alergam ca ziarist, pentru ziarul Dreptatea, să iau interviuri, răspundeam la telefoane, scriam articole cu evenimentele zilei, în special cu dezastrul din Ardeal unde, la Tg Mureş, românii erau bătuţi de unguri. Înregistram toate convorbirile telefonice. Şi aici era un haos total, apărând foşti membri din nomenclatura comunistă, şi foşti miniştri, ca să candideze pe listele PNŢ – ului. Eram uluit crezând că conducerea (dl. Coposu) nu era la cunoştinţă şi voiam să-l informez. Am făcut-o o dată, de două ori, de trei ori, dar nu se luau măsuri în consecinţă. Realizam că ceva se întâmplă. Nu era aşa cum mi-am închipuit. Nu pentru aşa ceva suferise tatăl meu 11 ani de temniţă grea şi eu de când m-am născut.

Şi eu şi tatăl meu ne-am simţit trădaţi în idealul nostru; şi asemănător nouă, deziluzionaţi au fost şi alţi deţinuţi politici care nu se identificau deloc cu ce se întâmpla în partid. Totul era împânzit de comunişti. Au urmat alegerile în care după cum ştiţi (cei mai în vârstă) PNŢ – ul a mâncat bătaie mare şi la propriu şi la figurat.

Curentul Iliescu – Roman şi toată compania care organizaseră Revoluţia erau majoritari. Monopolizau televiziunea, radioul şi ziarele. Toată mass-media. De aici a început tragedia poporului român. De la acest grup care în loc să vegheze asupra protejării bogăţiilor ţării, şi a apărării intereselor naţionale, au decis să lase pe timp de trei luni graniţele libere, ca să poată ieşi liniştit tot ce trebuia să iasă din ţară şi să intre toţi spionii ne stingheriţi. De aici ni se trage!

Poporul român nu a fost pregătit să se apere; era total ignorant în d-ale politicii şi a manipulărilor psihologice ale maselor.

Şi-au bătut joc de noi, de sufletele noastre, de demnitatea noastră, de cei care s-au jertfit şi de cei care şi-au riscat viaţa pentru libertatea, căreia nici în prezent nu i se cunoaşte semnificatul, deoarece această libertate nu a existat niciodată în România. Mereu am trecut din buzunarul unuia în buzunarul altuia atât de repede că nu am avut timp nici să ne trezim. De fapt dormim somn adânc şi acum când ţara se prăbuşeşte din temelie.

De când am plecat în Italia, 1990, am studiat filozofia şi medicină orientală în China, psihoterapie şi comunicare non verbală in Italia, la Belgia şi în Statele Unite, tocmai pentru a înţelege unde am greşit în 1989 şi dacă pot face ceva pentru ţara mea.

Am ajuns la concluzia că lucrurile se pot remedia dar cu sacrificii, cu curajul răspunderii, patriotism şi dragoste pentru aproapele tău.

Este adevărat că foarte puţină lume în aceste momente de cumpănă, de frica zilei de mâine, cu lipsuri materiale existente şi lipsa a unui viitor prosper mai are timp să se gândească la o activitate care să schimbe ceva în România. Tot poporul a devenit delăsător, gândindu-se numai la bani, la existenţa materială pentru care sunt dispuşi să vândă orice, să plece din ţară, chiar să şi trădeze.

Aşa am ajuns la 60 de miliarde de EURO datorie externă în doar 18 ani. Aproape cât Italia în 80 de ani.

Dar asta pentru popor nu înseamnă nimic pentru că cu realizează ca se apropie „nota de plată” cu paşi foarte rapizi iar atunci vom deveni un popor de iobagi. Deja mulţi oameni neajutoraţi, copii ai străzii şi ţigani folosesc acest sistem al cerşitului ca mod de supravieţuire, fapt care ne pătează identitatea. Toate aceste lucruri sunt datorate oamenilor din partidele politice care s-au perindat la guvernare şi care şi-au umplut buzunarele proprii, lăsând înfometată 80% din populaţia României.

Peste puţin timp vor deveni faliţi şi acei milionari de carton, care au crezut că se pot lupta cu rechinii economici occidentali. Dacă în zece ani se vor salva o duzină de „afacerişti” mare minune!

Asta o spuneam încă din campania electorală din 2000, când mergând prin ţară încercam să explic lumii unde se va ajunge, dar nu era destul. Nu aveam acces la mass-media decât plătind sume imense pe care nu mi le puteam permite. Nimeni nu avea şi are interesul să mă lase să vorbesc la TV, iar cei care mă cunosc şi ar putea să o facă, mă descos cum şi în ce fel, pentru ca apoi, ideile să le folosească ei în marile lor oratorii. Aşa s-a întâmplat în 2000 când partidul nostru promova neutralitatea României pe sistem elveţian. Au venit mulţi şi m-au întrebat cum şi în ce fel…! Eu le-am explicat doar începutul şi sfârşitul şi le-am propus să vină la mine în partid dacă într-adevăr doresc aşa ceva. Nu au făcut-o deoarece erau implicaţi în alte partide, dar ideile mi le-au luat şi le-au dat mai departe. Din păcate, cel care a preluat aceste idei nu cunoştea partea de mijloc şi nici nu avea cărţile în regulă pentru a-şi permite să o propună, aşa că ideea a fost luată în derâdere şi răstălmăcită în defavoarea intereselor poporului român.

Acum suntem în Comunitatea Europeană. Foarte frumos! Poporul trăieşte mai bine?

Respectul faţă de naţiunea română este mai mare? Libertatea există?

De fapt, nu mai se vorbeşte de naţiune, ci de regiuni. Germania s-a unit dar alte state au trebuit să se dezbine. Interesul naţional este valabil numai pentru anumite state din Europa, cele de mâna a doua trebuie să vegheze la alimentarea cu forţă de muncă, cu bogăţiile de zăcăminte naturale, cu desfacerea produselor proprii, etc, etc, etc. În schimb ne dau bani…….!!

Miliarde şi miliarde de euro în fiecare an. Iar guvernanţii înghit momeala cu mare bucurie, disperaţi de înavuţire pe spatele şi cheltuiala poporului. Oameni buni nu vreţi să înţelegeţi că aceşti guvernanţi îşi bat joc de voi?

Pe noi, românii din diaspora, ne-au marginalizat, deoarece am putea să le luăm locul! Suntem periculoşi, aşa că nu ne permit să ne exprimăm ideile. Dar mulţi dintre noi ştim să o facă foarte bine. Ştiu cum să tratăm cu interlocutorii din părţile acelea, deoarece le cunoaştem modul de viaţă şi de comportament, lucru pe care câţi din guvernanţii noştri îl cunosc? Şi noi suntem buni la ceva, şi putem să ne unim forţele cu cei din ţară pentru a redresa economia şi reda demnitatea naţiunii. Nu numai comuniştii şi copii acestora sunt în stare să conducă aşa cum încearcă să ne impună aceşti parlamentari şi senatori care mai mult de 90% se trag din fosta nomenclatură.

În România se poate schimba ceva numai cu ajutorul vostru popor român. Votaţi schimbarea acestor comunişti. Votaţi oameni noi. Votaţi crucea albă cu contur negru. Nu vă fie frică. Încă mai este timp să ne redresăm. Nu avem nevoie de mila nimănui. Haideţi să nu mai cerşim occidentului bani ca să ne construim o fermă, o fabrică sau un institut. Acestea nu vor fi niciodată ale noastre. Totul este asemănător „fetei morgana”, un fum, care când va dispare, vom dispare şi noi ca naţie.

Oricum, jocurile privind comunitatea Europeană sunt făcute de guvernele dinainte, dar mai avem ceva de salvat şi acea este identitatea naţională, unitatea naţională, patriotismul, respectul pentru istoria noastră, pentru eroii neamului, dragostea strămoşească şi faţă de noi înşine, lucruri pe care nu ni le poate impune nimeni a le uita, nici chiar marile puteri, pentru că acestea trebuie să dăinuiască în minţile noastre pe veci.

Când se poate spune că un popor este într-adevăr liber?

Când nu va mai fi înfometat. Atunci începe libertatea.

Sunt unul dintre fondatori acestui partid pe care îl susţin cu fonduri proprii de 18 ani şi nu am cerut bani nimănui. Nici în occident, şi nici acelor corupţi din România care au jefuit poporul; dar acum realizez că este foarte dificil să te lupţi cu morile de vânt în câţiva oameni de nădejde. Cei din partidele de guvernământ aruncă cu sutele de milioane de euro pentru propagandă, bineînţeles nu din buzunarele proprii.

Cu toate acestea nu ne speriem aşa uşor, chiar dacă printre noi se perindă şi uzurpatori şi borfaşi care încearcă fure partidul sau să ne distragă atenţia pentru a nu putea face campanie electorală aşa cum trebuie. Nici nu-mi vine să le pronunţ numele de scârba care mi-o fac.

Oameni buni care aţi avut răbdarea să citiţi aceste câteva rânduri, dacă în suflet mai bate inima pentru o Românie cu o identitate naţională, alăturaţi-vă nouă.

Această nouă împărţire teritorială în euroregiuni, va face să dispară România ca ţară. Eventual vom fi o minoritate europeană care va dispare şi ea în următorii 10 ani.

Să ştiţi că tot ce vă spun este adevărat; şi acest lucru îl spun din 1999 şi nimeni din cei care ar putea face ceva pentru ţară, mă refer la a-mi permite să vorbesc la TV , nu au făcut-o.

Partidelor neguvernamentale li se cer preţuri enorme, fiind conştienţi că aceştia nu-şi pot permite.

Aşa ţărişoara noastră, cu „griji, nevoi, necaz, durere, se va duce ca un fum”, vorba cântecului lui Colea Răutu, dumnezeu să-l odihnească, şi să-i ia lângă el cât se poate de repede şi pe trădătorii de neam.

Orice ajutor material sub formă de sponsorizare este bine venit; în special patrioţi care să-şi dorească din suflet a dedica puţin din timpul lor liber pentru a pregăti actuala campanie electorală din noiembrie şi pe cea europeană din aprilie anul viitor.

Toţi cei care doriţi să luaţi legătura cu mine (din Romania şi diaspora) scrieţi-mi pe adresa email: hnngh31@gmail.com

In sit există informaţia cum să faceţi donaţia.

Pe curând,

Horia Niţă