Limba Română sacrificată de sinistrul ministru PDL al EDUCATIEI Funeriu Daniel, sclav al intereselor de partid!
UDMR a câştigat prin proiectul de lege elaborat de ministrul pedelist al Educaţiei, Daniel Funeriu, tot ceea ce nu a reuşit să câştige începând cu anul 1990 şi până acum. Învăţământ în limba minorităţilor de la grădiniţă până la facultate, transport, cazare şi masă gratuite pentru elevii minoritari care nu pot studia în localităţile în care locuiesc, finanţare suplimentară pentru şcolile minorităţilor şi, mai ales, dreptul de a studia Istoria şi Geografia în limba maternă – toate aceste prevederi, inacceptabile pentru miniştrii Educaţiei de până acum, au fost înghiţite pe nemestecate de ministrul Funeriu.
Nici un preşedinte al României, premier sau ministru al Educaţiei nu a acceptat până acum să transforme în literă de lege solicitările integrale ale UDMR. Cererile maximale ale Uniunii sunt însă pe cale să fie consfinţite în noua lege a Educaţiei, a cărei dezbatere a început cu chiu, cu vai în Comisia pentru Învăţământ a Camerei Deputaţilor.
Potrivit proiectului, minorităţile au dreptul la învăţământ în limba maternă “la toate nivelurile, tipurile şi formele de învăţământ preuniversitar”. Articolul 9 arată că “în funcţie de necesităţile locale, se pot organiza, la cerere şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale. În cadrul unităţilor sau secţiilor cu predare în limbile minorităţilor naţionale, singulare în localitate, se pot organiza clase liceale şi profesionale cu grupe de elevi de diferite profiluri, în condiţiile legii”.
Elevii provenind din cadrul minorităţilor au parte de un privilegiu de care nu se bucură elevii români. Dacă nu pot studia în limba maternă în localitatea în care locuiesc, atunci statul le decontează transportul, precum şi cazarea şi masa în cadrul internatului şcolii în care vor să înveţe. Legea prevede că “elevii aparţinând minorităţilor naţionale care, în localitatea de domiciliu, nu au posibilitatea de a învăţa în limba maternă, sunt sprijiniţi prin decontul transportului la cea mai apropiată şcoală cu predare în limba minorităţii respective sau primesc cazare şi masă gratuite în internatul unităţii de învăţământ cu predare în limba minorităţii respective unde au fost şcolarizaţi”.
Facilitatea este cel puţin ciudată, având în vedere că mulţi şcolari români care locuiesc în localităţi mici, fără şcoală, merg kilometri întregi pe jos pentru a ajunge să înveţe. Pentru elevii români nu este prevăzută în lege nici un fel de subvenţie pentru transport, cazare şi masă dacă aleg sau sunt nevoiţi să înveţe în altă localitate.
O altă discriminare pozitivă se referă la regimul înfiinţării unităţilor şcolare. O grădiniţă din sistemul naţional de învăţământ se înfiinţează doar dacă poate înscrie minimum 150 de preşcolari, iar o şcoală are nevoie de minimum 300 de elevi, lucru care a dus până acum la închiderea multor şcoli de la sate, iar elevii români sunt nevoiţi să bată kilometri întregi zilnic pentru a merge la şcoli din localităţile apropiate. În schimb, proiectul lui Funeriu prevede că se pot înfiinţa şcoli cu predare în limba minorităţilor, “indiferent de efectivul de elevi”. (integral in jurnalul.ro )
Alte articole
- Lecția Ecuadoriană: dacă datoria este nelegitimă, nu se plătește. O altă lecție pe care ar trebui să o urmăm
- La mulţi ani români! La mulţi ani România!
- Imagini Revolutia decembrie 1989 si Nicolae si Elena Ceausescu si Ion Iliescu jucand cercuri!
- Miracolul lui Muhammed Yunus
- Bucureştiul nostru – proiect al candidaţilor PNDC
- Dor de Romania?!? – un text care doare
- DE NECREZUT! Revolutia ISLANDEZA sau cum functioneaza CENZURA in sec. 21!
- Colind
- Cum au reusit polonezii sa aiba singura economie in crestere din Europa in 2009???
Categorii
Citite recent:
- Interviu 2010 Miron Cozma despre mineriade, Iliescu Ion, Roman Petre
- Cat a luat spaga primarul Adriean Videanu de la Mercedes (Daimler) pentru vehicule RATB-Citaro?
- Privatizarea companiilor de stat sau cum sa cedam 80-90% din profitul anual unor companii private
- Exploatarea aurifera de la Rosia Montana sau cum vrea o corporatie 80% din profit iar statul roman 20%
- Cum au reusit polonezii sa aiba singura economie in crestere din Europa in 2009???
- De ce este in stare compania Bechtel si cine o vrea in contracte in Romania?! Exemplul Bolivia 2006!
- De ce vrea Basescu sa fim partasi la crimele din Irak si Afganistan, sclavi ai axei licuricilor SUA, Anglia si Israel?
- CUM s-au furat terenurile si petrolul in Ecuador! In Romania a fost mai simplu! De ce trebuie nationalizat Petrom-ul!
- Cine este George W. Bush si legaturile cu Casa de Saud, Osama bin Laden si Basescu Traian
- Fragmente carte John Perkins - Confesiunile unui asasin economic - planurile se aplica si pentru Romania de 30 de ani!!!
ACUM
- http://t.co/xWZNRBHu: UN ORAŞ PROSPER ESTE UN ORAŞ DE SUCCES! PNDC Alegeri Locale 2012 http://t.co/VTrDjk4x 2 days ago
- Articol NOU:: Interviu: Col (r.) Paulian Păsărin - Dezvăluiri şocante despre Revoluţia Română din 1989 http://bit.ly/chr4ou 2010-08-11
- Articol NOU:: prof. dr. Horia Nita, solutii economice concrete pentru iesirea Romaniei din criza http://bit.ly/dyQ8p2 2010-07-30
- RT @MarianaDuma: LISTA RUSINII au votat impotriva motiunii azi, condamnandu-ne parintii si bunicii http://www.lista-rusinii.com 2010-06-15
- Articol NOU:: Basescu Traian și Boc Emil = paharnicul și stolnicul! Cine sunt stăpânitorul și sfetnicul din umbră? http://bit.ly/90bUVS 2010-06-15
- RT @paulocoelho: War in Afghanistan beat out Vietnam today to become America's longest war ever 2010-06-09
- Sinistrului educatiei, Funeriu, i se sufla ca la scoala de purtatoarea de cuvinte http://ow.ly/1Vmiy 2010-06-07
- RT @SorinaMatei: Romania. 20 de ani de democratie. http://bit.ly/byw2Cq 2010-06-07
- 3.000.000 de euro - valoarea totală a maşinilor PDL prezente la Snagov http://ow.ly/1V9BP 2010-06-07
- CTP: Zeci de mii de oameni vor muri din cauza austerităţii impuse de Guvern:http://bit.ly/dkh2J2 RT @moscalifar @realitatea 2010-06-07
- RT @economic_hitman my interview with Mr. Media - Bob Andelman - fantastic discussion - http://tinyurl.com/354u257 2010-06-06
- RT @michelle_balan: Bilderberg Group meets to control world http://nxy.in/3cejg 2010-06-06
- RT @Petreanu: Tolontan: "intr-un sir de limuzine, suspectul era pe motocicleta!" http://bit.ly/cXc75J 2010-06-06
- RT @paulocoelho: Haaretz (Israeli newspaper) "don't blame the activists" http://bit.ly/9JPgpE #flotilla 2010-06-06
- INS: cheltuielile cu salariile au crescut cu 4,7% în trim 1 2010/trim 1 2009. Bravo dle Boc, eşti mare, mă! RT @Petreanu 2010-06-04
- More updates...
Posting tweet...
Arhivă
Comentarii recente
- Decebal on Interviu cu dl Oprea Niță, președintele fondator al Partidului Național Democrat Creștin
- Gyula Fehervar on Secuii, poporul furat, neamul maghiarizat! Sau cum se transforma 400 mii de unguri in 1,5 milioane!
- Ovidiu Hurduzeu on Unde se afla mai mult aur decat la Rosia Montana???
- Scurt istoric al F.M.I. si efectele dezastruoase pentru economiile nationale | Desteptati-va on Scurt istoric al groparilor Fondului Monetar Internațional si efectele dezastruoase pentru economiile nationale
- PLANO10 on Interviu: Col (r.) Paulian Păsărin – Dezvăluiri şocante despre Revoluţia Română din 1989
- Dezinformarea Paulian Păsărin, din nou la modă în blogosferă « Blogul lui Marius Mioc on Interviu: Col (r.) Paulian Păsărin – Dezvăluiri şocante despre Revoluţia Română din 1989
- Manipulatorii societatii de ieri, de azi si de maine | Desteptati-va on Manipulatorii societăţii de ieri, de azi şi de mâine
- generalii romaniei on Interviu: Col (r.) Paulian Păsărin – Dezvăluiri şocante despre Revoluţia Română din 1989
- vasile on Manipulatorii societăţii de ieri, de azi şi de mâine
- vasile on Foamea cultivată şi cumpărată ieftin
- Cornel Marcu on prof. dr. Horia Nita despre demiterea guvernului Boc
- roman on De ce vrea Basescu sa fim partasi la crimele din Irak si Afganistan, sclavi ai axei licuricilor SUA, Anglia si Israel?
- P.M. on ARCA a lansat prima racheta spațiala Românească sau de ce suntem mândri că suntem Români!
- ionel on Interviu: Col (r.) Paulian Păsărin – Dezvăluiri şocante despre Revoluţia Română din 1989
- Tilica Prostul on De ce vrea Basescu sa fim partasi la crimele din Irak si Afganistan, sclavi ai axei licuricilor SUA, Anglia si Israel?
Articole recente
- Interviu cu Dl. Profesor Ion COJA
- Academicianul, DINU C. GIURESCU si pozitia sa despre alegerile viitoare, indemnul trebuie urmat.
- UN ORAŞ PROSPER ESTE UN ORAŞ DE SUCCES! PNDC Alegeri Locale 2012
- Ce ar spune Mihai EMINESCU, despre politicienii actuali ?
- Daca si rechinii autentici pot fi imblanziti, atunci sigur gasim leac si pentru rechinii nostri din administratie. Cum? Votand PNDC.
- IN TIMP CE EURO SE DUCE SPRE 5 LEI, GUVERNUL DA DRUMUL LA NOI ANGAJARI ???
- Ghimpele din inima Romaniei – TINUTUL SECUIESC
- DACII – Adevaruri tulburatoare, trebuie rescrisa istoria.
- Primenirea ţării poate să înceapă la Bucureşti. Proiect al candidaţilor PNDC
- Bucureştiul nostru – proiect al candidaţilor PNDC
- Onțanu, primarul trestie
- Ce vrea PNDC?
- Eroul si mafiotul, Locotenentul Alexandru Gheorghe si “generalul” Gabriel Oprea
- De ce PNDC?
- Comparatie SUA Romania parlament, senatori, deputati






