Lecția Ecuadoriană: dacă datoria este nelegitimă, nu se plătește. O altă lecție pe care ar trebui să o urmăm

By prof. dr. Horia Niță On 25/01/2012 · Leave a Comment · In Economie, Istorie, Social

Aşa cum s-a întâmplat în Islanda, și în Ecuador, poporul condus de preşedintele Rafael Correa a refuzat să plătească datoria țării. O comisie special creată, în urma controalelor efectuate, a declarat datoria ca fiind nelegală, pentru că s-a negociat un împrumut care avantaja exclusiv interesele băncilor şi multinaționalelor, şi nu interesul ţării ce ar fi trebuit ajutată.

Ecuador, ca şi Islanda, au refuzat să plătească datoria produsă într-o manieră nelegitimă.

Vorbind despre vulcani și erupții la propriu şi la figurat, cu câteva luni în urmă, în timp ce în Islanda vulcanul Eyjafjallajökull împrăștia nori de cenuşă albă, blocând tot fluxul aerian din lume, cetățenii Islandei au decis să se revolte împotriva puternicilor forțe financiare globale.

Între timp, în cealaltă emisferă, în Ecuador, se trezise puternicul Tungurahua – exact în perioada în care preşedintele Rafael Correa declarase că datoria externă care stătea pe umerii poporului era ”nelegitimată și ilegală”.

Într-o sinergie aproape supranaturală, se pare că natura şi destinul fiinţelor umane, în diferite părţi ale lumii, se unesc într-o mişcare de revoltă împotriva asupritorilor, care nu în mod întâmplător sunt aceiași, și anume, elitele financiare care, pe deoparte, controlează economia mondială, corporaţiile, multinaţionalele, băncile și bursele, iar pe de alta, sunt responsabile de acte criminale împotriva mediului înconjurător (emisii nocive de gaze, poluare excesivă, defrişări fără control, dezastre petroliere), de eşecul întâlnirilor internaționale pentru protecția mediului, de aducerea la robie a multor popoare care au fost private de drepturile lor, în principal de suveranitatea lor națională.

Despre Islanda și modul în care poporul s-a revoltat împotriva forțelor oculte care au dus-o la faliment, dând astfel viață unui proces de democrație participativă, sunteți la curent, cred. Despre evenimentele din Ecuador se ştiu însă puţine lucruri!

Aici s-a întâmplat ca țara să fie zdrobită, de treizeci de ani, de o datorie publică enormă.

În 1983, statul și-a luat responsabilitatea de a plăti toată datoria externă făcută de privați, datorie care se ridica la suma de 1.371 de milioane de dolari, o sumă considerabilă la vremea aceea. Tragedia a fost că, în următorii șase ani, statul nu a fost în stare să plătească această datorie. Mai mult, Ecuadorul ajunsese la o datorie de 7 miliarde de dolari.

Creditorii, în cea mai mare parte au fost bănci americane. În contractul stipulat cu guvernul din Ecuador a existat o clauză care prevedea că, după şase ani, debitul se prescria. Dar în 9 decembrie 1988, la New York, într-un act făcut unilateral, venea abolită prescrierea integrală a debitului. De fapt, Statele Unite, în ciuda oricărui acord încheiat înainte, fără a consulta cealaltă parte, a decis ca statul Ecuadorian să plătească integral datoria, care continua să crească. Nici un membru al Congresului Ecuadorian nu s-a opus rezoluţiei, dar mai grav era faptul că de această hotărâre nu fusese informat poporului.

Cât de mult se aseamănă situația cu ceea ce se întâmplă în România zilelor noastre și cu contractele secrete semnate de președintele Băsescu, cu cele ale fostului premier Năstase, ale fostului președinte Iliescu, ale fostului premier Tăriceanu, ale fostului președinte Constantinescu și ale partidelor care au guvernat și guvernează și în acest moment țara!

Dar stați să revenim la Ecuador! După puțin timp, din partea Statelor Unite a venit o propunere prin care datoria externă fusese înlocuită cu cumpărarea de bonuri Brady.

Nicolas Brady era, în acele timpuri (1992), secretarul tezaurului american și era cel care organizase Planul Brady, plan care era autorizat să intervină în acordarea de credite pentru plata datoriei externe a multor țări latino-americane, restructurându-l prin intermediul vânzării de noi bonuri de tezaur și obligațiuni.

Multe țări au fost nevoite, să zicem forțate, să accepte oferta care consta de fapt în a plăti propria datorie făcând alta, asupra căruia se adăugau alte interese. Ecuadorul a acceptat această propunere.

Condiţiile impuse de această nouă datorie au fost foarte înpovărătoare. Între 1992 şi 1993 multe dintre companiile de stat au fost privatizate. În special, s-a convenit ca resursele de gaze naturale şi petrol să fie cele cu care să se garanteze datoria.

Alejandro Olmos Gaona, istoric ecuadorian și investigator, a declarat că, personal, a găsit atât în Ministerul Economiei din Argentina, cât și în cel din Ecuador, trei scrisori: una din partea Fondului Monetar Internaţional, adresată comunității financiare, deci băncilor, alta de la Banca Mondială, și o a treia de la Banca Interamericană a Dezvoltării (BID) în care se menționau clauzele contractuale.

Ce cereau acești ”cămătari” guvernului argentinian şi celui ecuadorian pentru a le susține?

Cereau (obligau) privatizarea sistemului de pensii, să fie schimbată legislaţia muncii, ”reformarea” statului și privatizarea tuturor întreprinderilor publice, în special a celor de petrol. Aşadar, Ecuadorul s-a obligat să accepte Planul Brady, respectând și o serie de clauze foarte articulate şi destul de confuze. Şi mai mult, s-au stabilit şi termenii şi momentul în care statul ecuadorian ar fi putut face reclamație! Știți când? O să vă minunați auzind!

Statul ecuadorian ar fi putut reclama orice tip de controversă referitoare la contract, începând cu al 21-lea an după moartea ultimului membru al familiei Kennedy. O clauză care suna ca o cacialma, fățișă, făcută anume pentru a bloca orice tip de reclamație viitoare din partea oricărui guvern ar fi venit la putere.

În anul 2000, bonurile ”Brady” au fost înlocuite cu bonuri ”Global”, care adăugau la vechile condiții contractuale, noi măsuri de austeritate şi de privatizare, sub presiunea unor bănci. Numele lor? JP Morgan, Citibank, Chase Manhattan Bank, Lloyds Bank, Loeb Roades, EF Hutton.

Contractul avea ștampila Cabinetului Legal Milbank, fiind semnat de însuși Milbank, Tweed, Hadley & McLoy. Este foarte interesant, deoarece nu întâmplător acesta avea printre clienți lor, bănci ca JP Morgan, Chase Manhattan Bank.

Cabinetul Milbank a gestionat ani de zile cele mai multe dintre contractele de plată a datoriilor încheiate cu țările din America Latină. Toate contractele semnate cu guvernul ecuadorian au ieșit din birourile lor.

Printre avocaţii lor cei mai renumiți, au fost: John McLoy, primul preşedinte al Băncii Mondiale și William H. Webster, fostul director al FBI şi CIA şi judecător la Tribunalul Statului New York.

Contractele au fost concertate de avocații americani: Cleary, Gottlieb, Steen și Hamilton, împreună cu unii ecuadorieni, în Statele Unite. Aceștia s-au limitat să ratifice ceea ce fusese deja hotărât, fără a mai comenta sau contesta.
Situaţia s-a perpetuat în timp până în 2008 când ”s-a vărsat paharul”.

Statul ecuadorian se afla într-o situație excepțional de dificilă, cu o datorie care ajunsese la 11 miliarde de dolari, mult prea mult pentru o economie relativ săracă.

Socialistul Rafael Correa, care a preluat funcţia de președinte în ianuarie 2007, văzând starea de faliment național, a luat marea hotărâre și a declarat în fața lumii întregi că ”Ecuadorul nu va plăti datoria externă, întrucât acesta a fost contractată în manieră nelegitimă”.

Cum a avut el curajul să facă o asemenea declarație periculoasă și atât de dură? Simplu. Din 2007 de când a venit la putere, a constituit o ”Comisie de anchetă” care să desfacă ițele datoriilor externe făcute de acea caracatiță nepenetrabilă, care făcuse ca datoria să crească de peste opt ori. Raportul Comisiei a arătat toate hățișurile, manevrele și ilegalitățile făcute, ce au condus la crearea acelui debit uriaș (le-am menționat mai sus).

Unul dintre aspectele interesante a fost acela în care se arăta că peste 80% din datorii a fost produs prin refinanțarea datoriilor însăși, în timp ce doar 20% a fost atribuit proiectelor și dezvoltării țării. A devenit astfe evident faptul că sistemul de împrumutare este o modalitate care servea intereselor băncilor și multinaționalelor, și nu țărilor pe care aceștia declarau că vor să le ridice standardul de trai, cultură și civilizație.

Prin urmare, Comisia a concluzionat că datoria externă a Ecuadorului este nelegitimă şi, deci prin urmare, nu va fi plătită. Din acel moment, posibilitatea de utilizare a resurselor proprii pentru dezvoltarea socială a făcut ca Ecuadorul să renască, având o creștere economică fără precedent.

În luna octombrie 2010, presedintele Correa a reuşit să scape dintr-o lovitură de stat militară, numai datorită incredibilei susțineri pe care a avut-o din partea populației care îl dorea ca Președinte.

Din interiorul spitalului unde a fost închis a declarat:

”Președintele guvernează naţiunea din acest spital, fiind sechestrat.

De aici eu am să ies ca Președinte, sau cadavru, dar nu mă veți face să-mi pierd demnitatea.”

Aşadar, ca să concluzionez, din Ecuador, cât și din Islanda, ne vine un mesaj de speranţă. Şantajul împrumuturilor folosit de către grupurile de interese ale sistemului financiar mondial, care impun măsuri draconice şi nepopulare, de prăduire a întregi națiuni, poate fi oprit. Din povara datoriilor enorme ale statelor lumii, doar o parte foarte mică se află în mâinile micilor investitori; marea majoritate aparțin visteriilor grupurilor financiare private uriașe, care le utilizează pentru alimentarea şi creșterea la nesfârșit a acestui mecanism sinucigaș. Guvernul ecuadorian a hotărât că pentru această datorie şi îmbogăţire fără justă cauză, este corect să se revolte.

Un exemplu demn de urmat şi de către naţiunea română, guvernată însă de oameni demni ca Correa, nu de vânzători de ţară precum guvernul Boc şi alţi guvernanţi care s-au perindat până acum la putere din decembrie 1989, pentru a-și proteja interesele personale și nu ale națiunii.

Şi ţin să-i reamintesc preşedintelui Băsescu că declaraaţia sa referitoare la unele contracte, cum că acestea ar fi secrete de stat și nu pot fi aduse la cunoștiința poporului român, este un act de trădare și de încălcare a jurământului dat poporului.

Tot ceea ce ține de interesul național trebuie să fie adus la cunoștință poporului, direct de președintele țării, și numai prin referendum național, cu majoritatea de voturi ”PENTRU”, propunerile pot fi aplicate. Numai în felul acesta un conducător de ţară își va respecta jurământul, obligațiile și îndatoririle pentru care a fost investit de popor cu această funcție supremă a statului.

De ce nu înțelegem noi, poporul român, odată pentru totdeauna, că trebuie să învățăm de la profesori și nu de la elevii din clasele mai mari! Trebuie să învățăm să negociem, să fim diplomați, să ne facem plăcuți și respectați. Aceste lucruri nu se învață servind sau consumând la cârciumă și nici făcând parada modei. Se studiază. Și în altă ordine de idei, trebuie să mai fii și făcut pentru așaceva.

Trebuie să realizăm la urma urmei că nu cine face prețul este nebunul, ci acela care acceptă să-l plătească. Așadar, nu trebuie să-i învinuim pe cei de la Banca Mondială, de la FMI, sau pe alții, de greșelile negociatorilor români și de modul în care ei au înțeles să negocieze pentru țara noastră, umflându-și buzunarele proprii. Vina este a noastră pentru că nu am înțeles că atunci când trebuie să votăm, trebuie să votăm conștienți că o facem spre binele nostru, al tuturor, și nu pentru promisiuni deșarte și pomene electorale. Trebuie să ne ”trezim din somnul cel de moarte”, pe care să-l schimbăm cu voia bună, cu zâmbetul pe buze, cu inteligența, agilitatea, abilitatea, intuiția, cinstea, corectitudinea, demnitatea și în primul rând dragostea de țară. Și am îndrăzneală să spun și de imn la fel, pentru că nici nu vă imaginați ce simbol manipulativ negativ are acest imn pentru poporul român. Nu a fost ales întâmplător, ci cu un anumit scop!

Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne deschidă ochii minții, să nu mai fim lacomi, răutăcioși și invidioși față de alții, după care să mergem ”fuga” la biserică, să ne rugăm să ni se ierte toate păcatele săvârșite conștient, cu voia noastră. Toate se vor plăti mai devreme sau mai târziu dacă răul a fost făcut cu intenție, domnilor Băsescu și Boc, doamnelor Udrea și Anastase.

Prof. Dr. Horia Niță

Toate datele despre Ecuador, au fost preluate din articolul scris de Andrea Del’Inocenti – în data de 2 Decembrie 2011 (http://www.ilcambiamento.it).