Partidul Național Democrat Creștin

Statele Unite cheltuiesc peste 87 de miliarde de dolari pentru a purta războiul din Irak, în timp ce Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că, dacă am folosi mai puţin de jumătate din această sumă, am putea asigura apă potabilă, alimentaţie corespunzătoare, servicii sanitare şi educaţia elementară fiecărui locuitor de pe planeta. CITESTE TOT ARTICOLUL...

Afacerea de Spălare a banilor Arabiei Saudite şi Comisia Comună au stabilit, de asemenea, noi precedente în jurisprudenţa internaţională, lucru deosebit de evident în cazul lui Idi Amin. Cînd faimosul dictator din Uganda a luat drumul exilului în 1979, i s-a acordat azil în Arabia Saudită. Deşi considerat un despot sîngeros, vinovat de moartea unui număr de vreo trei sute de mii de oameni, el s-a retras, ducînd o viaţă de lux, garnisită cu maşini şi servitori puşi la dispoziţia sa de Casa de Saud. Statele Unite s-au opus fără nici o zarvă, dar nu au insistat, de frică să nu-şi pericliteze aranjamentele cu Arabia Saudită. Amin şi-a petrecut ultimii ani de viaţă pescuind în voie sau plimbîndu-se tacticos de-a lungul plajei. A murit în 2003, în Jiddah, în urma unui blocaj renal, la vîrsta de optzeci de ani. CITESTE TOT ARTICOLUL...

O dată cu sfîrşitul celui de Al Doilea Război Mondial însă, cu ascensiunea Uniunii Sovietice şi cu spectrul holocaustului nuclear, soluţia militară a devenit mult prea riscantă.
Momentul decisiv a fost în 1951, cînd Iranul s-a revoltat împotriva unei companii petroliere britanice care-i exploata resursele naturale şi locuitorii. Compania era predecesoarea lui British Petroleum, BP-ul de astăzi. Drept răspuns, primul ministru iranian, bucurîndu-se de o mare popularitate şi ales în mod cît se poate de democratic (desemnat de revista Time, în 1951, drept Omul anului), Mohammad Mossadegh, a naţionalizat toate proprietăţile petrolifere iraniene. O Anglie grav jignită a căutat ajutor la aliatul din cel de Al Doilea Război Mondial, adică la SUA. Oricum, ambele ţări se temeau că o desfăşurare de forţe militare ar putea provoca din partea Uniunii Sovietice o acţiune în numele Iranului.
Aşadar, în loc să trimită acolo puşcaşii marini, Washingtonul l-a detaşat pe agentul CIA, Kermit Roosevelt (nepotul lui Theodore). El a acţionat strălucit, cîştigîndu-i pe oameni prin mite şi ameninţări. Apoi i-a împins să organizeze o serie de revolte de stradă şi demonstraţii violente care au creat impresia că Mossadegh nu numai că nu se bucura de popularitate, dar, pe deasupra, mai era şi inept. În cele din urmă, Mossadegh a fost învins, petrecîndu-şi tot restul vieţii în arest la domiciliu. Pro-americanul Mohammad Reza Shah a devenit un dictator fără contracandidat. Kermit Roosevelt a pregătit decorul pentru o nouă profesie, una în rîndurile căreia aveam să mă înscriu şi eu1.
Mişcarea lui Roosevelt a remodelat istoria Orientului Mijlociu şi a demonstrat că vechile strategii de consolidare a unui imperiu erau depăşite. În plus, ea a mai coincis şi cu începutul experimentelor în „acţiuni militare nenucleare limitate”, care, în cele din urmă, au avut drept rezultat umilirea SUA în Coreea şi Vietnam. Deja în 1968, anul în care am dat interviul la NSA, devenise clar că, dacă SUA voia să-şi realizeze visul întemeierii unui imperiu global (după cum prevăzuseră cei ca preşedinţii Johnson şi Nixon), ea trebuia să adopte strategii modelate după exemplul iranian furnizat de Roosevelt. Aceasta era singura cale de a-i învinge pe sovietici fără ameninţarea unui război nuclear.
Mai exista însă o problemă. Kermit Roosevelt era angajat al CIA. Dacă ar fi fost prins, consecinţele ar fi fost dezastruoase. El orchestrase prima operaţie a SUA de demitere a unui guvern străin, fiind de aşteptat să urmeze multe alte operaţiuni de acest tip. Important era însă să se găsească o modalitate ca Washingtonul să nu fie implicat direct.
Din fericire pentru strategi, în anii 1960 s-a asistat şi la un alt tip de revoluţie: întărirea corporaţiilor internaţionale şi a organizaţiilor multinaţionale, cum ar fi Banca Mondială şi FMI. Acesta din urmă era finanţat în primul rînd de SUA şi de suratele noastre în întemeierea imperiului din Europa. O relaţie simbiotică s-a dezvoltat între guverne, corporaţii şi organizaţiile multinaţionale. CITESTE TOT ARTICOLUL...